Cercul de speologie Focul
Viu din Bucureşti a fost înfiinţat în data de 19 mai 1969, ca primul
cerc de turism specializat al Biroului de Turism pentru Tineret
(B.T.T.), din iniţiativa unui grup de studenţi ai Facultăţii de
Geologie-Geografie condus de geologul Cristian Lascu – primul
preşedinte al cercului, binecunoscut cercetător al Institutului de
Speologie ”Emil Racoviţă” şi actualul redactor-şef al revistei
National Geographic Romania.
Aparut din pasiune pentru
speologie şi reunind studenţi geologi, geografi şi fizicieni, Cercul
Focul Viu a avut încă din primii ani importante explorări, a
publicat articolele ştiinţifice şi fotografii, remarcându-se atât ca
un foarte activ cerc ştiinţific studenţesc, cât şi ca unul dintre
cele mai importante cluburi de speologi exploratori din ţară.
Purtând numele unui
celebru aven din Munţii Apuseni, în care razele soarelui fac să se
”aprindă şi să strălucească aidoma unei flăcări” câteva coloane
translucide din gheaţă, Cercul Focul Viu a reunit între membrii săi
sute de tineri şi vârsnici ”înflăcăraţi de pasiunea speologiei”. De
numele său se leagă peste 1600 de peşteri descoperite, explorări de
peşteri şi cercetări speologice în majoritatea zonelor carstice din
ţară, publicaţii ştiinţifice sau informative, conferinţe, proiecţii
de diapozitive şi filme.
Incă de la înfiinţare
Focul Viu a beneficiat de sprijinul şi îndrumarea unor prestigioşi
oameni de ştinţă. Lista îndumătorilor ştiinţifici este onorantă
pentru istoria Cercului de Speologie Focul Viu: Prof. Dr. Valer
Trufaş de la Facultatea de Geografie, autor a numeroase lucrări de
hidrologie, hidrogeologie şi hidrochimie, Prof. Dr. Marcian Bleahu,
fost director al Institutului Geologic, Prof. Dr. Ioan Povară,
actualul director al Institutului de Speologie „Emil Racoviţă”
Bucureşti, Dr. Gabriel Diaconu, cercetător principal la Institutul
de Speologie „Emil Racoviţă”, şi Conf. Dr. Doru Bădescu fost membru
al cercului şi actual profesor la Facultatea de Geologie a
Universităţii din Bucureşti.
Ani la rând, Focul Viu a
fost distins cu premii şi diplome pentru activitatea ştiinţifică,
capacitatea explorativă, numărul mare de peşteri descoperite şi
cartate, fotografii şi diapozitive, actiuni concrete de protecţie şi
de valorificare a zonelor carstice. Membri săi au fost printre cei
mai activi speologi din ţară, participând la organizarea Comisiei de
Speologie Sportivă, Societăţii Române de Speologie–Carstologie,
Federaţiei Române de Speologie sau lucrând în institute de cercetare
precum Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă”, Institutul Geologic,
Institutul de Fizică şi altele.
În data de 15
februarie 1990, cercul obţine personalitatea juridică, devenind
Asociaţia Speologică Focul Viu Bucureşti, organizaţie
neguvernamentală al cărui scop este prospectarea, explorarea,
cartarea, inventarierea şi cercetarea ştiinţifică în domeniul
speologiei, având ca finalitate ocrotirea frumuseţilor naturii, a
rezervaţiilor şi monumentelor naturii, a patrimoniului speologic.
Principalul
bilanţ al celor 40 de ani de activitate este dat de pasiunea, setea
de cunoaştere, prietenia şi colegialitatea a sute de speologi şi
zeci de familii de speologi care au reuşit să menţină şi să ducă mai
departe spiritul Focului Viu.
Numai în
ultimii ani, peste 200 de tineri şi-au însuşit tehnica speologiei
alpine în cele 12 ediţii ale stagiului de iniţiere în speologie
creat de membrii asociaţiei, cadre ale Şcolii Române de Speologie,
în anul 1995. Stagiul a debutat la Pietrele lui Solomon. Ultimele 5
ediţii desfăşurându-se lângă prima mare peşteră explorată de club,
Rătei.
”Farmecul
adâncurilor” este numele dat de FV-işti manifestării consacrate
atragerii de noi tineri în rândul speologilor. Fotografiile şi
şarmul aparte al prezentatorilor au făcut ca an de an Focul Viu să
aibă membrii noi. A XIII-a ediţie a fost organizată în anul 2008 în
incinta Facultăţii de Geologie şi Geografie a Universităţii
Bucureşti.
În paralel cu
acţiunile sale tradiţionale, Focul Viu a iniţiat un proiect de
promovare a lumii subterane, „Cuceritorii întunericului”. Filmele
prezentate în cadrul acestui proiect reprezintă ultimele realizări
video ale membrilor asociaţiei, multe dintre lucrările prezentate
fiind premiate la manifestările speologice din ţară.
Un efort
deosebit s’a depus în direcţia formării de fotografi cu viziuni
artistice bine definite, moderne, un nou avânt fiind dat de
tehnologia numerică de captare a imaginilor. După 3 stagii
organizate conform programei Şcolii Române de Speologie pentru
începători şi avansaţi între 2004 şi 2006, Focul Viu a organizat
primele două şcoli naţionale de fotografie subterană pe toate cele
trei nivele de formare iniţiere, perfecţionare şi lectori, sub egida
Şcolii Române de Speologie. Acestea au avut loc în toamna anilor
2007 şi 2008 lângă altă mare peşteră explorată de club, Ciur Ponor.
Peşterile
explorate cartate şi studiate, comunicările ştiinţifice, articolele
publicate, mii de fotografii, zeci de filme, prezentări şi
expoziţii, dar mai ales sutele de prieteni care se consideră
FV-işti, reprezintă cartea noastră de vizită.





